Ai dreptate, daca ai probe.

0
129

Dreptate! Ochii plânși cer să te vadă, spunea poetul, cu multa înțelepciune si adevăr si din nefericire, in multe cazuri, lucrurile chiar așa stau, însă, de un lucru trebuie sa fim conștienți, anume ca  uneori “negăsirea dreptății” ne este direct imputabila, iar aceasta pentru simplul fapt ca mulți dintre noi, fie din neștiința, neglijenta ori pur si simplu neputința, omit o regula “de aur” anume “orice susținere, trebuie dovedita de către cel care o face”.

Pentru a înțelege acest lucru, trebuie numai sa “radiografiem” ce înseamnă un proces. Ei bine, a face justiție, se traduce prin aplicarea legii la un caz concret, însă pentru aceasta judecătorul are nevoie de doua elemente esențiale, respectiv: stabilirea situației de fapt, si identificarea normelor legale aplicabile acesteia, in așa fel încât, sa poată trage concluzia, adică, sa aplice lege.

Așadar, primul element – situația de fapt – nu se poate (re)construi decât in baza unor probe, întrucât, judecătorului ii este interzis sa stabilească faptele in baza propriilor sale cunoștințe, de exemplu, a văzut desfășurarea unui anumit eveniment (caz in care devine martor) si nici sa accepte ce părțile ii spun (fără sa verifice). In plus, chiar legea îl obliga ca hotărârea pe care o va da, sa se întemeieze pe probele administrate in cauza, spre exemplul, in materia penala, legea obliga ca “În luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate” (art.103 Cod proc. Penala) cat si in materie civila, art. 425 lit.(b) din Codul de Proc. Civila, obliga ca “expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate”.

Practic, șansele de câștig intra-un proces, depind într-o proporție covârșitoare de posibilitatea parților de a prezenta probe in susținerea cererilor sau apărărilor acestora, acestea având sarcina sa își probeze susținerile in cursul procesului.

Este real, si judecătorul are obligația de a manifesta rol activ in stabilirea adevărului, dar aceasta îndatorire este subsecventa obligației parților, in special in materia civila, unde procesul este “privat”. Sigur, altfel stau lucrurile in penal, unde interesul general impune stabilirea adevărului si evitarea oricărei greșeli, situație in care rolul activ al judecătorului este mult mai potentat.

Poziția centrala a probelor in orice proces, a fost subliniata si de către Înalta Curte, care arata in mod cat se poate de clar ca: Formarea convingerii judecătorului cu privire la realitatea situației de fapt, pe care trebuie să-și întemeieze hotărârea pronunțată, atârnă de corecta și completa desfășurare a probațiunii și de valoarea probelor administrate. De aceste elemente depinde temeinicia și însăși legalitatea hotărârilor judecătorești, iar în speță, decizia atacată este nelegală, sub aspectul probațiunii, pentru că instanța judecătorească nu a stăruit îndeajuns în vederea descoperirii adevărului și a prevenirii oricăror greșeli în cunoașterea faptelor.

Administrarea probelor, în cadrul procesului civil, este strâns legată de realizarea principiului fundamental al „aflării adevărului”, iar acest obiectiv procesual se reflectă perfect în „sistemul probatoriu” instituit prin Codul de procedură civilă care conține reguli pertinente referitoare la „rolul activ al judecătorului” și la „sarcina probei”. (Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1155/2017).

De fapt, întreaga problematica a importantei probelor a fost sintetizata de romani in doua mari adagii:

primul, actor incumbit probatio, adagiul latin potrivit căruia cel care face o propunere (afirmație) înaintea instanței trebuie să o dovedească

al doilea, idem est non esse et non probări – care exprimând regula potrivit căreia, din punct de vedere juridic, ceea ce nu se probează este identic cu ceea ce nu există.

De aceea spun ca, a avea dreptate, se confunda cu a avea probe in susținerea a ceea ce spui.

Sigur, dificultățile nu se opresc aici, ci mai urmează cel puțin doua “hopuri” anume, ca probele sa poată fi administrate (de exemplu, ca martori sa dorească sa vina – chiar daca sunt obligați, totuși, experiența ne învață ca lucrurile nu stau mereu chiar așa) si cel mai important, ca instanța sa fie de acord ca proba sa fie administrata, tehnic spus, ca probele sa fie încuviințate. Din păcate, nu puține sunt situațiile in care, instanțele au respins administrarea unor probe decisive, caz in care, discutam de încălcarea unui drept esențial, respectiv dreptul la acces la justiție- articolul 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

Dar, înainte de toate, daca te-ai hotărât sa începi un proces, ori ești chemat intra-un proces, asigura-te ca ai ceea ce iți trebuie – probele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here