Proba „sandwich” in cazul actiunilor de discriminare.

0
211

Ce este discriminarea?

Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Sunt discriminatorii, inclusiv prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la de mai sus, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

Actiunea in justitie.

Fiind un act ilegal, persoana vatamata are dreptul de a obtine despagubiri si inlaturarea situatiei discriminatorii, context in care, persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului – art.27 din O.G. nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare

O astfel de cerere, este scutita de la obligatia de plata a taxelor de timbru, cu mentiunea ca, termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. Judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului.

Sarcina probei.

Deseori, am auzit in practica expresia, nu actionez in judecata pentru ca “nu am probe”, conduita absolut prudenta, insa, in cazul actelor de discriminare, lucrurile stau diferit.

Astfel, in ceea ce priveste sarcina de a proba sustinerile facute in cursul judecatii, legea speciala, prin derogarea de la dreptul comun – ce instituie regula, conform careia cel care face o cerere sau o sustinere, trebuie sa o probeze – stabileste o “sarcina partajata” a obligatiei de a proba, si anume:
Persoana interesată –reclamantul – va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea – paratul – îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament.

Practic, persoana care se plânge de discriminare nu are sarcina să probeze discriminarea, ci să probeze fapte din care se poate prezuma discriminarea, moment în care părții adverse îi revine sarcina de a răsturna prezumţia astfel creată.
Concret, sarcina pârâtului „de a proba că faptele nu constituie discriminare” poate fi îndeplinită cu succes probând fie că faptele pretinse de cealaltă parte nu au existat sau au fost prezentate denaturat, fie că persoanele nu se află în situații comparabile, fie că motivele care au stat la baza comportamentului prezumat a fi discriminatoriu au fost obiective şi rezonabile şi nu au fost bazate pe discriminare.

Modalitati de proba speciale.

Totodata, realizand dificultatiile in care se gaseste victima, mai exact, lipsa de cele mai multe ori a probelor directe, pentru dovedirea situatiilor, in practica, pe langa “probele clasice” se admit si alte modalitati de proba, si anume: rapoarte, date, informatii, opinii exprimate de specialisti ori organizatii nonguvernamentale, ori asa numita “testarea situationala”.

Datele statistice, rapoartele internaţionale ale unor organisme internaţionale sau ale organizaţiilor neguvernamentale și opiniile specialiştilor pot fi propuse ca probe prin interpretarea mai largă a înscrisurilor ca mijloace de probă admise în procedura civilă sau contravenţională. De exemplu, în cauza D.H. şi alţii c. Republicii Cehe, CEDO a stabilit prezumţia de discriminare indirectă a copiilor romi prin segregarea lor în şcoli speciale pentru copiii cu dizabilități intelectuale prin examinarea datelor statistice oficiale puse la dispoziţie de părţi privind proporţia elevilor de etnie romă care învăţau în aceste şcoli (aprox. 50%) raportată la proporţia lor faţă de populaţia generală de elevi (aprox. 5%). CEDO a cerut statului să prezinte o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru proporţia covârşitoare de elevi romi în școlile speciale

De asemenea, CJUE a statuat în cauza Galina Meister că instanţele naţionale pot interpreta refuzul angajatorului de a permite accesul la informaţii despre aplicaţiile celorlalţi candidaţi ca fapte din care se poate prezuma existenţa unui fapt de discriminare în sarcina angajatorului respectiv

Cat priveste metoda de testare situaţională, aceasta, porneşte de la aflarea informației că un angajator, prestator de servicii sau altă persoană, discriminează persoanele pe un anumit criteriu.
Concret, se testează reacţia angajatorului prin crearea unor situaţii similare de tip „sandwich” în care mai întâi este implicată o persoană care nu este caracterizată prin criteriul respectiv, apoi este implicată o persoană care este caracterizată prin criteriul respectiv (de exemplu, etnia, culoarea pielii) şi iarăși este implicată o persoană care nu este caracterizată prin criteriul respectiv. Reacția angajatorului în fiecare dintre cele trei situații este documentată fie prin înregistrări audio-video, fie cu martori şi înscrisuri.

Av. Artin Sarchizian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here